Trimite unui prieten Printeaza pagina

Antrectomia

Ingrijiri postoperatorii

Ingrijirile postoperatoii in cazul antrectomiei sunt similare cu cele acordate altor interventii la nivelul abdomenului, precum ingrijirea inciziei, administrarea de analgezice, antibiotice pentru a minimiza riscul de infectie. Recuperarea la domiciliu dureaza, de obicei, cateva saptamani. O endoscopie de control este recomandata la 6-8 saptamani dupa operatie.

Cel mai important aspect al ingrijirilor postoperatorii il reprezinta atentia la dieta si la obiceiurile alimentare. Aproximativ 30% dintre pacientii care au suferit o interventie de antrectomie sau gastrectomie dezvolta sindromul dumping (denumit si sindrom postprandial).

Sindromul dumping apare dupa masa din cauza ca bolul alimentar paraseste prea repede stomacul, fiind "aruncat" in intestinul subtire. Exista doua tipuri de sindrom dumping, precoce si tardiv. Cel precoce apare la 10-20 minute dupa masa si este caracterizat prin senzatie de greata, ameteala, transpiratii, palpitatii, batai rapide ale inimii si crampe abdominale. Sindromul dumping tardiv apare la 1-3 ore dupa mese bogate in carbohidrati si este insotit de senzatie de slabiciune, foame si confuzie mintala. Sindromul dumping poate fi gestionat prin consumul a sase mese mici pe zi, in loc de 3 mari; prin consumul de alimente bogate in proteine si sarace in carbohidrati; prin mestecarea bine a alimentelor si prin consumul de lichide intre mese si nu in timpul meselor.



Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii