• Abcesul dentar
• Amigdalita (tonsilita)
• Alergia la medicamente
• Anemiile
• Arsurile solare
• Boala reumatismala
• Bruxismul
• Colica intestinala
• Colecistita
• Febra

Sifilisul (luesul)

Generalitati

Sifilisul este o boala cu transmitere sexuala majora care, desi nu este si cea mai frecventa, este cea mai cunoscuta si mai importanta prin gravitatea sa pe plan social si individual.

Date recente sugereaza ca sifilisul si-a facut aparitia in jurul anului 3000 inaintea erei noastre, in Asia de Sud, ajungand in Europa in preajma anului 100 al erei noastre. Desi boala este cunoscuta de atat de mult timp, agentul sau etiologic nu a fost descoperit decat relativ recent, in anul 1905. In 1943 se introduce in terapia sifilisului Penicilina, care este baza actualei terapii antisifilitice.

Agentul determinant al sifilisului este Treponema pallidum, un microorganism.

Transmiterea infectiei se realizeaza prin contact direct, cel mai adesea sexual.

Transmiterea neveneriana, desi foarte rara, este posibila si are, de regula, caracter profesional (la medici stomatologi, dermatologi, ginecologi sau la personalul din laborator care lucreaza fara manusi de protectie), leziunea primara fiind situata la nivelul degetelor, care au venit in contact direct cu leziuni sifilitice recente.

Transmiterea indirecta a infectiei este mai degraba teoretica, microrganismul avand o rezistenta extrem de scazuta in mediul exterior.

De asemenea, posibilitatea transmiterii prin transfuzii este redusa, Treponema rezistand doar 3 zile in sangele conservat la 4 grade C. Treponema pallidum este rapid distrusa de uscaciune, sapun, alcool sau alte dezinfectante.

Deloc neglijabila este posibilitatea transmiterii transplacentare a sifilisului, de la mama la fat, invazia fatului dupa varsta de 4 luni a sarcinii conducand fie la moartea fatului intrauterin si avorturi spontane, fie la aparitia unui sifilis congenital, precoce sau tardiv, in functie de virulenta infectiei materne.

Statisticile efectuate arata ca numai 60% din cei care au contact sexual cu bolnavii cu sifilis contagios contacteaza infectia. Acest fapt s-ar datora integritatii cutaneo-mucoase, igienei locale riguroase precum si unei imunitati naturale de buna calitate.

Contagiozitatea este mare in formele recente si scade foarte mult in formele tardive.

Sifilisul are o evolutie cronica, ondulatorie, cu perioade active, alternand cu perioade de latenta. Primul "act" al acestei "drame" debuteaza, dupa o perioada de incubatie de 21 zile de la contactul infectant. Acesta este sifilisul primar.

Urmeaza o perioada de latenta de 6-7 saptamani, in care eficienta imunitatii antitreponemice se reduce. Incepe perioada secundara a sifilisului, caracterizata prin leziuni diseminate, mai mult sau mai putin generalizate.

Dupa intervale variabile pot surveni manifestari de sifilis tertiar. Leziunile tertiare sunt putin numeroase si circumscrise.