Trimite unui prieten Printeaza pagina
Boli si afectiuni grupate alfabetic






Ateroscleroza

Diagnostic

Medicul poate suspecta diagnosticul de ateroscleroza in cursul unui examen fizic prin folosirea unui stetoscop si prin palparea arterelor. Testele mai concludente cuprind electrocardiografia, ecocardiografia, ultrasonografia arteriala, angiografia si scanarile cu radionuclid.

Electrocardiograma inregistreaza activitatea electrica a inimii. Electrozii acoperiti cu gel conductiv sunt plasati pe corpul pacientului. Ei recepteaza si transmit impulsurile inimii la un dispozitiv ce le in registreaza. Testul dureaza aproximativ 10 minute si este efectuat in cabinetul medicului.

Electrocardiografia de efort (testul de stres) este efectuata in timp ce pacientul foloseste o bicicleta medicinala sau o banda rulanta. Se realizeaza in cabinetul medicului sau in laborator si dureaza aproximativ 15 minute.

Ecocardiografia sau ultrasonografia cardiaca foloseste unde sonore pentru a obtine o imagine a camerelor si valvelor inimii. Medicul aplica un gel conductiv pe sonda aparatului si o plaseaza pe pieptul pacientului. Imaginile obtinute sunt dispuse pe un monitor. Aceasta tehnica nu poate evalua arterele coronare deoarece au dimensiuni prea mici si se misca o data cu inima. Afectarea grava a arterelor coronare, insa, poate cauza un ritm cardiac anormal ce este detectat prin ecocardiografie. Testul dureaza aproximativ 30-60 minute. Ultrasonografia este folosita, de asemenea, pentru a examina arterele gatului si coapsei.

Angiografia cu radionuclid permite medicului sa vizualizeze fluxul sanguin din arterele coronare si camerele inimii. Un material radioactiv este injectat in circulatia sanguina, iar un dispozitiv care foloseste raze gamma pentru a produce o imagine a materialului radioactiv inregistreaza pozele inimii. Angiografia cu radionuclid este efectuata in spital si dureaza in jur de 30-60 minute.

Angiografia coronariana este cea mai precisa metoda de diagnostic, insa este o procedura invaziva. Medicul cardiolog introduce un cateter echipat cu o camera video intr-un vas de sange de la nivelul membrelor si il ghideaza pana la inima. Pacientului i se administreaza anterior o solutie de contrast ce face inima vizibila pe radiografii. Se inregistreaza imagini in miscare ale fluxului solutiei de contrast de-a lungul arterelor. Daca exista obstructii sau placi, acestea sunt bine observate. Bolnavul ramane treaz pe tot parcursul procedurii insa i se administreaza un sedativ. Angiografia coronariana se efectueaza in laborator si dureaza 30 minute-2 ore.


Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii