Trimite unui prieten Printeaza pagina

Hematochezia (sangerarea rectala)

Evacuarea de scaune hemoragice (cu continut de sange), cunoscuta sub denumirea de hematochezie, indica si poate fi primul semn al hemoragiei gastro-intestinale, situata inferior de ligamentul lui Treitz. Acest semn, precedat de obicei de hematemeza, poate insoti o hemoragie rapida si masiva de la nivelul tractului gastro-intestinal superior.

Hematochezia variaza ca intensitate de la scaune normale, dar patate cu sange, la scaune lichide, hemoragice ce pot avea o culoare rosie deschisa sau maronie. Acest semn se dezvolta de obicei abrupt si este prevestit de durerea abdominala. Desi hematochezia este asociata cu tulburari gastro-intestinale, ea poate fi si rezultatul unei boli de coagulare, expunerii la toxine sau a anumitor teste de diagnostic. Intotdeauna un semn important, hematochezia poate provoca o tulburare grava, numita hipovolemie.

Cauze

Amiloidoza. Ocazional, hematochezia apare atunci cand amiloidoza afecteaza tractul gastro-intestinal. Semnele si simptomele asociate includ zgomote intestinale slabe sau absente, durere abdominala, malabsorbtie, diaree si boli renale. Pacientul poate prezenta, de asemenea, o limba marita si rigida, ce duce la dizartrie.

Boala Crohn. Hematochezia nu este un semn comun al acestei boli, decat in cazul in careĀ  este implicat perineul. Atunci cand sangerarea rectala apare, ea va fi cel mai probabil masiva. Principalele caracteristici clinice ale bolii Crohn includ febra, distensie si durere abdominala, diaree, zgomote intestinale hiperactive, anorexie, greata si fatigabilitate.

Cancer de colon. Hemoragia rectala, insotita sau nu de durere, este un semn important al canceurlui de colon. Acest tip de cancer provoaca de obicei semne timpurii de obstructie, precum senzatie de tensiune rectala, hemoragie, si senzatii intermitente de plenitudine sau crampe. Pe masura ce boala evolueaza, pacientul dezvolta diaree si durere, ce este diminuata de evacuarea scaunelor, anorexie, scadere in greutate, anemie, fatigabilitate, varsaturi si semne de obstructie, precum distensie abdominala si zgomote intestinale anormale. Scaunele au un bogat continut hemoragic.

Cancer de intestin subtire. Acest tip de cancer poate produce ocazional o usoara hematochezie. Semnele sale caracteristice includ durere abdominala si varsaturi postprandiale. Alte semne si simptome cuprind anorexie, scadere in greutate si febra.

Colita. Colita ischemica cauzeaza de regula diaree hemoragica, in special la pacientii varstnici. Hemoragia rectala poate fi slaba sau masiva, si este insotita de durere severa in regiunea inferioara a abdomenului si hipotensiune. Alte efecte includ sensibilitate si distensie abdominale, si absenta zgomotelor intestinale.
Colita ulcerativa provoaca diaree hemoragica, ce poate contine si mucus. Hemoragia poate fi usoara sau masiva, si este precedata de crampe abdominale usoare sau severe. Semnele si simptomele asociate includ febra, tenesme, anorexie, greata, varsaturi, zgomote intestinale hiperactive si, uneori, tahicardie. Scaderea in greutate si slabicunea se instaleaza tardiv.

Diverticulita. Intalnita mai frecvent la varstnici, diverticulita poate provoca spontan o hemoragie rectala usoara spre moderata, dupa care pacientul simte durerea imperioasa de a defeca. Sangerarea poate inceta spontan sau poate evolua spre o hemoragie puternica cu semne de soc. Semnele si simptomele asociate pot cuprinde durere in cadranul abdominal inferior stang, ce este diminuata prin defecatie, episoade alternante de constipatie si diaree, anorexie, greata si varsaturi, si distensie abdominala.

Dizenterie. O diaree hemoragica este frecventa in infectia cu Shigella, Amoeba si Campylobacter, insa rar in infectia cu Salmonella. De asemenea, pot fi intalnite durere abdominala, tenesme, febra si greata.

Fistula anorectala. Sange, puroi, mucus si, uneori, materii fecale pot drena prin acest tip de fistula. Alte efecte includ durere si prurit rectal.

Fisuri anale. Aceasta tulburare este caracterizata printr-o usoara hematochezie. Hematochezia poate fi insotita de o durere rectala puternica, ce face ca pacientul sa evite defecatia, ducand la constipatie.

Hemoroizi. Hematochezia poate insoti hemoroizii externi, ce provoaca de obicei o defecatie dureroasa. Hemoroizii interni, ce sunt mai putin durerosi, produc de regula o hemoragie cronica. Ulerior, aceasta poate conduce la semne de anemie, precum slabiciune si fatigabilitate.

Intoxicatie alimentara. Pacientul poate prezenta o diaree hemoragica timp de 1-6 ore de la ingestia de toxine alimentare. Alte semne si simptome ce dureaza cateva ore, sunt durere abdominala severa, greata si varsaturi, si prostratie.

Intoxicatie cu metale grele. Diareea hemoragica este insotita de durere abdominala, greata si varsaturi. Alte semne pot include tahicardie, hipotensiune, convulsii, parestezie, reflexe tendinoase profunde slabe sau absente, si alterarea starii de constienta.

Leptospiroza. Leptospiroza produce hematochezie sau melena alaturi de alte semne de hemoragie, precum epistaxis si hemoptizie. Sangerarea este precedata de o cefalee spontana, o mialgie severa la nivelul coapselor si la nivel lombar, hiperestezie cutanata si sufuziune conjunctivala. Hemoragia este urmata de frisoane, febra ce creste rapid si, posibil, greata si varsatruri. Febra, cefaleea si mialgia se intensifica si persisita de regula mai multe saptamani.

Leziuni angiodisplazice. Intalnite mai frecvent la varstnici, aceste leziuni arteriovenoase ale colonului ascendent provoaca de regula o sangerare rectala de culoare rosie deschisa. Ocazional, ele pot duce la hemoragii grave si semne de soc, precum tahicardie si hipotensiune.

Melanom rectal malign. Aceasta forma rara de cancer rectal provoaca frecvent o hemoragie rectala recurenta.

Polipi colorectali. Acesti polipi reprezinta cauza cea mai frecventa de hematochezie intermitenta la persoanele cu varste mai mici de 60 de ani, insa nu produc intotdeauna simptome. Cand sunt localizati superior in colon, polipii pot provoca aparitia unor scaune patate cu sange. Cand polipii sunt localizati mai aproape de rect, ei pot sangera continuu.

Proctita ulcerativa. In aceasta tulburare, pacientul prezinta o nevoie intensa de a defeca, insa evacueaza doar sange, puroi sau mucus. Alte manifestari includ constipatie acuta si tenesme.

Teste de diagnsotic. Anumite teste de diagnostic, in special colonoscopia, polipectomia, rectosigmoidoscopia, pot provoca hemoragii rectale.

Tulburari de coagulare. Pacientii cu o tulburare a coagularii (ex. trombocitopenie, coagulare intravasculara diseminata) pot prezenta hemoragie gastro-intestinala, caracterizata prin hematochezie moderata spre severa. Hemoragiile pot aparea, de asemenea, si in alte sisteme ale organismului, producand semne precum epistaxis si purpura.

Ulcer peptic. Hemoragia tractului gastro-intestinal superior reprezinta o complicatie frecventa a ulcerului peptic. Pacientul poate prezenta hematochezie, hematemeza sau melena, in functie de intesitatea sangerarii. Daca ulcerul peptic penetreaza o artera sau o vena, hemoragia masiva poate precipita semne de soc, precum hipotensiune si tahicardie. Alte manifestari pot cuprinde frisoane, febra, greata si varsaturi, si semne de deshidratare, precum mucoase uscate si sete.

Varice esofagiene rupte. In aceasta tulburare cu potential fatal, hematochezia poate varia de la o usoara scurgere rectala la scaune cu bogat continut hemoragic, si poate fi insotita de hematemeza sau melena. Semnele de soc, precum tahicardie si hipotensiune, pot urma sau uneori precede semnele de hemoragie.

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii