Trimite unui prieten Printeaza pagina
Boli si afectiuni grupate alfabetic






Bulimia nervoasa

Generalitati

Bulimia nervoasa este o tulburare de alimentatie grava ce afecteaza in principal femeile tinere.

Persoanele cu bulimie consuma cantitati excesive de mancare apoi incearca sa scape de caloriile in exces prin infometare, exercitii fizice intense, varsaturi autoinduse sau prin utilizarea laxativelor.

Acest comportament serveste adesea la reducerea stresului si diminuarea anxietatii.

Deoarece bulimia se datoreaza unui interes excesiv fata de greutatea corporala si aspectul fizic, si este adesea insotita de depresie, poate fi considerata o afectiune psihica.

Majoritatea persoanelor bulimice sunt de sex feminin si au o varsta cuprinsa intre 15-25 ani. Barbatii sunt responsabili doar pentru 5-10% din totalul cazurilor.

Comportamentul bulimic este adesea aplicat in secret si este insotit de sentimente de vina sau rusine. La exterior, multe persoane cu bulimie par sanatoase si fara griji, insa in realitate sufera de sentimente de neajutorare si au imagine proasta de sine.

Episoadele de supraalimentatie si de "autopurificare" asociate acestei afectiuni pot cauza probleme grave de sanatate, si chiar deces, desi riscul acestuia nu este la fel de ridicat ca in cazul anorexiei nervoase (tulburare de alimentatie ce duce la o pierdere excesiva in greutate). Episoadele de "purificare" prin varsaturi autoinduse, pot conduce la insuficienta cardiaca datorita pierderii de minerale esentiale, precum potasiu. Varsaturile autoinduse pot cauza si alte probleme importante, precum eroziunea smaltului dentar si lezarea degetelor (care sunt folosite pentru a induce voma) din pricina aciditatii continutului gastric. In plus, se dezvolta frecvent inflamatia si iritatia esofagului si glandelor salivare. Ciclul menstrual poate fi dereglat, iar apetitul sexual redus.

Majoritatea persoanelor bulimice nu pot corecta acest comportament fara ajutor profesionist. Multe sunt constiente de existenta acestui comportament nociv, insa simt ca nu detin nici un control asupra situatiei.

O parte dintre bulimici se confrunta si cu alte probleme comportamentale (ex. abuz de alcool si droguri) sau tulburari psihice, precum depresie clinica, anxietate si tulburarea obsesiv-compulsiva.


  inainte

Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii