Trimite unui prieten Printeaza pagina

Mola veziculara (hidatiforma)

Mola veziculara sau hidatiforma este degenerescenta chistica a vilozitatilor coriale, cu o frecventa de 1-2 la 3 000 de sarcini.

In mola totala oul este transformat in totalitate intr-o masa de vezicule comparate cu "ciorchinele de strugure".

In mola partiala, fenomenele degenerative cuprind numai o parte din placenta, in unele din aceste cazuri putem avea chiar sarcina vie ce evolueaza spre termen.

Mola netratata sau rau tratata poate degenera in corioepiteliom sau deciduom malign, foarte grav.

Semne si simptome

Debutul este acela al unei sarcini normale dar, ulterior, dezvoltarea exagerata a uterului nu corespunde varstei reale a sarcinii, consistenta uterului este mai moale decat in sarcinile normale, hemoragiile sunt mici, nedureroase si capricios intermitente, care pot creste cantitativ, evoluand spre avort.

Eliminarea de vezicule prin vagin este un simptom mai rar intilnit.

Anemia este in raport cu durata si cantitatea hemoragiei.

Se instaleaza disgravidii precoce si/sau severe (varsaturi, salivatie exagerata, lipsa apetitului, constipatie sau diaree, subicter, etc.).

Evolutie

Mola totala se avorteaza intotdeauna intre lunile a 3-a si a 5-a. Mola partiala este compatibila cu evolutia sarcinii, fenomen in functie de gradul de degenerescenta al placentei.

Complicatii

Complicatiile molei hidatiforme pot include:

  • hemoragii, uneori extrem de grave
  • retentii de elemente molare
  • infectii prin resturi molare
  • rupturi uterine (cand apar hemoragii interne)
  • moarte prin insuficienta hepato-renala
  • metastaze molare, mai ales in vagin.

Tratament

Se efectueaza chiuretaj uterin. In acest scop se administreaza ocitocice si tetanizante uterine. Se face reanimarea corecta si se combate anemia.

Histerectomia (indepartarea uterului) se efectueaza in caz ca se constata perforatii uterine. In prezenta semnelor de malignitate , se opereaza de urgenta, facandu-se histerectomie totala cu anexectomie (indepartarea anexelor).

Bolnava este reexaminata si se titreaza hormonii gonadotropi la 2 saptamani, 4 saptamani, 2 luni, 4 luni, 8 luni, 1 an.

Pacientele cu metastaze, beneficiaza, cu rezultat favorabil, de medicatia citostatica.


Data ultimei menstruatii:

Selecteaza data ultimei
menstruatii pentru a afla data
probabila a nasterii

Data ultimei menstruatii:


Introdu lungimea medie a ciclului menstrual
pentru a afla data urmatoarei ovulatii

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii