Trimite unui prieten Printeaza pagina

Mai multe fructe si legume in fiecare zi

Fructele si legumele trebuie sa ocupe un loc importanta dieta ta. Ele sunt sarace in calorii si bogate in vitamine, minerale, fitochimicale si fibre, aspect deosebit de important pentru sanatatea ta.

Expertii recomanda consumul a 5-8 portii de fructe si legume in fiecare zi, fapt ce se dovedeste dificil in cazul multor persoane. Programele incarcate, mancatul pe fuga si tentatia de a consuma alimente de tip fast-food reprezinta probleme care te impiedica de cele mai multe ori sa urmezi o dieta sanatoasa.

Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa incluzi mai multe fructe si legume in dieta ta zilnica.

Sfaturi pentru acasa. Merele, perele, bananele si portocalele nu trebuie tinute la frigider. Pastreaza fructele la vedere, chiar pe masa, astfel incat atunci cand vei dori o gustare rapida iti va fi foarte simplu sa le gasesti. In aceiasi idee, asigura-te ca vei pastra toate dulciurile ascunse vederii.

Legumele inghetate sunt rapid si usor de preparat. Incalzeste-le repede in cuptor aragazului sau in cuptorul cu microunde. Poti alege o singura varietate de legume, precum mazare, morcovi, fasole verde si conopida sau poti incerca combinatii de legume.

Fructele si legumele pretaiate sunt usor de folosit, insa nu le cumpara in ideea ca vor rezista mult timp. Fructele pot incepe sa se strice chiar la o zi-doua de la taiere.

Sfaturi pentru la servici. Fructele deshidratate, precum stafidele sau afinele se mentin bine in pungile de plastic. Ia o punga de stafide in geanta pentru o gustare rapida. Impacheteaza morcovi si telina feliate in pachetul cu masa de pranz.

Mancatul in oras poate fi dificil, insa cu putina sarguinta poti incadra o cantitate suficienta de fructe si legume in dieta. La masa de pranz, alege o salata in locul cartofilor prajiti si un suc de fructe natural in locul bauturii carbogazoase. Comanda sandwich-uri vegetariene.

Fructele si legumele ca gustari. Gustarile de dupa servici sau de seara inseamna adesea pungi de chips-uri, inghetata si sucuri carbogazoase. Aceste mese sunt bogate in calorii si sarace in elemente nutritive. Iata cateva idei pentru o gustare sanatoasa:

  • bea suc natural in loc de bauturi carbogazoase
  • inlocuieste inghetata cu un amestec de iaurt rece cu bucati de fructe proaspete
  • mananca o capsuna inmuiata in putina ciocolata in locul unui baton de ciocolata; alege ciocolata neagra deoarece contine mai multi antioxidanti
  • in locul laptelui cu fursecuri consuma un castron mic de cereale integrale cu fructe taiate sau stafide si lapte degresat
  • pastreaza struguri fara seminte in frigider in locul acadelelor si inghetatei

Adauga fructe si legume in sandwich-uri, si consuma salate si ca garnitura. O salata iti poate oferi mai multe portii de fructe si legume la o singura masa. Incepe cu putine frunze de salata la care adauga rosii, bucati de mere, pere, bace, telina, castraveti, mazare verde, broccoli sau conopida. Cu atat de multe combinatii poti alege cate o salata diferita in fiecare zi. Incearca sa inlocuiesti o masa principala cu salata cel putin o data sau de 2 ori pe saptamana.

Cand faci un sandwich fii sigur ca adaugi o frunza de salata si 2 felii groase de rosii. Ia restul rosiei, tai-o bucati si serveste-o ca garnitura la sandwich. De asemenea, adauga mai multe legume la supe si tocanite si cumpara-ti un storcator de fructe pentru a-ti prepara sucuri delicioase si naturale.


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

       

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii