Trimite unui prieten Printeaza pagina

Introducerea sistemului de coplata, prin tichetul moderator pentru sanatate

Masura se regaseste in Proiectul de modificare a Legii 95/2006, care a fost publicat astazi pe site-ul ministerului, la adresa www.ms.ro, sectiunea transparenta decizionala. De asemenea, proiectul a fost transmis spre consultare asociatiilor profesionale din domeniu, asociatiilor pacientilor si reprezentantilor sindicatelor.

Timp de 10 zile sunt asteptate observatii si propuneri de imbunatatire a sistemului.

  • Vineri, 26 martie 2010, orele 10.00, Ministerul Sanatatii va organiza la Institutul de Sanatate Publica Bucuresti o prima dezbatere pe aceasta tema, la care sunt invitati sa participe toti cei interesati, reprezentanti ONG, ai asociatiilor profesionale sau ale pacientilor etc.
  • Proiectul a fost transmis spre informare si comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor si Senat
  • Daca proiectul va fi aprobat de catre Parlamentul Romaniei, noile prevederi ar putea intra in vigoare incepand cu 1 iulie 2010

Introducerea mecanismului de coplata prin tichetul moderator pentru sanatate reprezinta una dintre principalele clauze ale angajamentului finaciar pe care Guvernul Romaniei l-aincheiat cu FMI si Banca Mondiala.

Noua masura va duce la o mai buna adresabilitate a populatiei catre sistemul de asistenta primara, la imbunatatirea finantarii sistemului de sanatatesi la realizarea unui control in ceea ce priveste neefectuarea serviciilor, asigurandu-se astfel cresterea calitatii asistentei medicale.

Coplatava reprezenta contributia personala la plata serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor, in momentul utilizarii efective a acestora.

Beneficii aduse de introducerea sistemului de coplata prin tichetul moderator pentru sanatate:

1. Cresterea accesului la asistenta medicala la nivelul adecvat

  • contributia personala diferentiata intre nivelurile de asistenta va optimiza circuitul pacientului in sistem
  • se reduce utilizarea nejustificata a sistemului
  • se elibereaza resursele (medici, timp, medicamente) pentru cei care au nevoie de asistenta la un anumit nivel, in functie de afectiune si stadiul ei

2. Cresterea eficientei la nivelul sistemului de sanatate

  • orientarea pacientului catre furnizorii de servicii medicale cei mai potriviti cu nevoile reale ale fiecaruia privind ingrijirile de sanatate;
  • reducerea consumului nejustificat de servicii (prin limitarea cererii induse de servicii medicale si in consecinta a tendintei de raportare in exces a serviciilor).

3. Responsabilizarea cetatenilor pentru propria sanatate

  • garantia accesului la serviciile necesare persoanelor care au nevoie, atunci cand au nevoie,
  • posibilitatea fiecaruia de a-si "contabiliza" consumurile reale,
  • simplificarea "circuitului bolnavului in sistemul de sanatate",
  • scaderea timpilor de asteptare si reaplicarea principiului "banii urmeaza pacientul", odata cu alocarea mai corecta a resurselor. Practic, se urmareste reducerea internarilor prelungite in favoarea spitalizarii de zi, si remodelarea comportamentului consumatorului de servicii in ideea de a recurge la serviciile medicale si in special la cele de urgenta (exagerat de accesate) doar in cazul in care are efectiv nevoie.
  • De mentionat ca, principalele categorii de beneficiari ai serviciilor medicale nu vor suporta aceste costuri suplimentare directe. Pentru copii si varstnici coplata va fi suportata de la bugetul de stat sau din alte fonduri similare.

4. Monitorizarea si transparenta cheltuielilor, astfel incat fraudarea sistemului sa fie mai dificila si mai usor de probat

  • tichetul moderator pentru sanatate va functiona ca un document de plata
  • tichetul va contine CNP - ul pacientului si va fi semnat de acesta

5. Competitie in sistem pentru veniturile din tichete

  • pacientii vor alege medicii si spitalele care au dovedit responsabilitate si performanta medicala
  • competitie intre medici si spitale pentru pacienti
  • eforturi pentru cresterea calitatii asistentei medicale

6. Optiuni pentru reducerea efortului financiar al contribuabilului

  • Ministerul Sanatatii propune Ministerului de Finante Publice deducerea fiscala a tichetelor, in cuantum de 600 RON/anual (cat este plafonul contributiei anuale prin tichete)
  • altfel, efortul financiar va fi preluat de angajator si dedus fiscal
  • suma coplatii poate fi asigurata la asigurari voluntare

7. Generarea in sistem a peste 700 milioane lei anual

  • se finanteaza complementar sistemul
  • se introduc in mod transparent in sistem o parte din platile informale
  • veniturile raman la furnizor pentru investitii, servicii

8. Unitatile medicale isi suplimenteaza veniturile

  • cresc posibilitatile pentru investitii, extinderi si achizitii de echipamente si materiale sanitare
  • creste calitatea serviciilor medicale

9. Crearea conditiilor pentru dezvoltarea sistemului de asigurari private de sanatate

  • exista posibilitatea ca sumele aferente tichetului pentru sanatate sa poata fi acoperite de asigurarile private
  • serviciile care nu vor fi acoperite de CNAS vor putea fi preluate si suportate de sistemul privat de asigurari

Unde se aplica coplata?

Sistemul de coplata se va aplica in medicina primara, la medicul de familie, la medicul specialist si in spitale, insa nu si pentru asistenta medicala de urgenta. Pentru contributia personala a serviciului medical pacientului i se va elibera un document numit tichet moderator pentru sanatate, prin care se face dovada realizarii actului medical si a platii acestuia.

Tichetele pentru sanatate vor avea valori accesibile, iar categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite de la plata tichetelor. Pentru aceste categorii cuantumul contributiilor urmeaza sa fie acoperite din fonduri publice.

Cat platim?

Tichetele pentru sanatate vor avea valori accesibile, iar categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite de la plata acestora. Contributiile pentru aceste persoane urmeaza sa fie acoperite din fonduri publice.
Contributia personala a cetatenilor prin tichetele pentru sanatate nu va depasi 600 RON/an.

Nivelul de contributie personala a cetateanului pentru tichetul de sanatate este acceptabil si suportabil din punct de vedere financiar. De exemplu:

Servicii de medicina primara

  • Coplata pentru consultatiile medicului de familie aferente serviciilor care nu sunt incluse in capitatie sau care sunt platite separat (imunizari etc) va fi 5 lei , iar pentru vizitele la domiciliu in afara programului de lucru de 7 ore va fi de 15 lei.

Servicii in ambulatoriu

  • Consultatia la medicul specialist din ambulatoriu va fi de 10 lei, iar una la medicul specialist in afara programului de lucru - 20 lei
  • Consultatia efectuata de serviciul de ambulanta, doar in cazul cand aceasta reprezinta solicitare de consultatie la domiciliu - 20 lei
  • Serviciile de recuperare in ambulatoriu, pentru proceduri de fizioterapie, kinetoterapie, masaj, etc, coplata este de 50 lei pe cura, maxim 100 lei pe an (luandu-se in calcul in medie 10 zile per cura, 2 cure/an)

Servicii spitalicesti

  • Coplata pentru spitalizarea de zi va fi de 10 lei, iar pentru spitalizarea continua de 50 de lei

Pentru unele servicii paraclinice, de asemenea, se va incasa coplata:

  • analize de laborator - 1 leu/test
  • radiologie si explorari functionale - 5 lei
  • CT fara substanta de contrast - 25 lei, iar CT cu substanta de contrast - 50 lei
  • RMN fara substanta de contrast - 100 lei, iar RMN cu substanta de contrast - 200 lei
  • angiografie - 150 lei
  • scintigrafie - 100 lei

La stabilirea preturilor pentru tichetele de sanatate au fost luate in considerare valori din tari care au avut un parcurs similar Romaniei si care au introdus mecanisme de plata suplimentara a serviciilor medicale, ca de exemplu Estonia, Croatia. De asemenea, in definirea sistemului a fost urmat exemplul unor tari din Europa de Vest care au o experienta consistenta in gestionarea contributiilor suplimentare.

Franta

  • 20% coasigurare pentru servicii spitalicesti, plus 16 euro pe zi (12 euro la psihiatrie) pana la un plafon maxim de 30 de zile de spitalizare,
  • 30% coasigurare pentru serviciile ambulatorii, plus 1 euro pe consultatie, limitate la un plafon de 50 Euro pe an,
  • coplata de 18 euro pentru proceduri ce costa peste 91 euro,
  • 35% coasigurare pentu medicamente prescrise
  • 30% coasigurare pentu servicii dentare
  • 35% coasigurare pentu transport medical, ochelari de vedere, proteze etc.
  • 40% coasigurare pentru serviciile de laborator
  • costurile conditiilor hoteliere deosebite in spital (camera single)
  • plata suplimentara a medicilor ce au dreptul sa perceapa tarife peste cele decontate de casele de asigurari
  • plata diferentei intre tariful cu amanuntul si cel decontat de sistemul de asigurari pentru protezele dentare, dispozitive medicale, ochelari de vedere, medicamente cu pret de referinta etc.

Germania

  • 10 Euro/consultatie in ambulatoriu, per trimestru sau pentru consultatiile consecutive fara trimitere,
  • 10 Euro/ziua de spitalizare, pana la un nivel maxim de 28 zile pe an,
  • 10 Euro/ziua de spitalizare pentru serviciile de recuperare-reabilitare,
  • 10% coasigurare pentru ingrijiri ce nu sunt furnizate de medic, ochelari de vedere, proteze, transport medical etc.
  • intre 5 si 10 Euro/cutie la medicamente,
  • tratamente dentare (aproximativ 50-65% din pret).

Si in Europa de Est exista tari care au introdus coplata:

Estonia (introduse din 2002):

  • 3 Euro per consultatie in ambulatoriu
  • 1,5 Euro pe zi de spitalizare - limitat la 10 zile

Croatia (introduse din 2005):

  • 1,5 Euro per consultatie in ambulatoriu, se platesc maxim 3 contributie personala pe luna
  • 7,5 Euro pe episodul de spitalizare

Cehia(introduse din 2008):

  • 2 Euro per consultatie in ambulatoriu
  • 2 Euro pe zi de spitalizare
  • 2 Euro pentru serviciile de urgenta

Bulgaria

  • taxa fixa de 1% din salariul minim pe economie pentru consultatii in ambulatoriu
  • taxa fixa de 2% din salariul minim pe economie pentru ziua de spitalizare, pentru maximum 10 zile

Prin introducerea tichetelor pentru sanatate se vor genera in sistem aprox. 700 milioane de lei/anual, fonduri care vor ramane la furnizor (cabinet medical individual, spital sau alta unitate de sanatate) si care vor putea fi utilizate pentru cresterea calitatii serviciilor de sanatate. Noua masura va stimula competitia in sistem pentru atragerea de venituri suplimentare, pacientii avand posibilitatea de a alege medicii si spitalele care au dovedit responsbilitate si performanta. Astfel, se vor crea premise reale pentru cresterea calitatii asistentei medicale.

Ce servicii NU se vor plati?

Exemple:

  • Categorii de servicii acordate bolnavilor cu afectiuni incluse in Programele de sanatate, pentru afectiunea de baza: sedintele de chimioterapie, de radioterapie si de hemodializa si dializa peritoneala etc. In continuare, bolnavii cronici inscrisi in programele nationale de sanatate vor beneficia de servicii si tratament gratuite
  • Categorii de servicii acordate in situatiile de urgenta medico-chirurgicala, pana la stabilizarea bolnavului: urgente chirurgicale - accidente rutiere, casnice (electrocutare, arsuri etc), de munca, plagi prin taiere, impuscare, intepare, apendicite acute, pancreatita acuta, colecistita acuta, fracturi, etc si urgente medicale - infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, come, colica biliara, renala, etc.
  • Categorii de servicii acordate bolnavilor cu afectiuni endemo-epidemice: boli infectioase acute (meningite, encefalite) pana la stabilizarea bolnavului, boli transmisibile, pana la negativare.

De asemenea, pentru nastere nu se incaseaza coplata.

Cine nu plateste?

Categoriile de persoane pentru care coplata va fi suportata din alte surse (buget de stat), sunt urmatoarele:

  • Persoane fara venituri si persoanele care fac parte dintr-o familie care au dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001
  • Pensionari sub 700 lei/luna
  • Copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu realizeaza venituri din munca
  • Someri
  • Alte categorii de persoane care acum beneficiaza de gratuitati in virtutea unor legi specifice (revolutionari, persecutati politic, veterani de razboi, persoane cu handicap etc.), daca nu realizeaza alte venituri decat cele provenite din drepturile banesti acordate de aceste legi precum si cele provenite din pensii
  • Gravide doar pentru serviciile aferente graviditatii

Se estimeaza ca peste 9 400 000 de persoane vor fi scutite de la plata tichetelor pentru sanatate.

Ce trebuie sa stim despre coplata?

  • Coplatile vor contribui la stabilirea traseului corect al pacientului in sistemul de sanatate;
  • Coplatile se realizeaza la toate nivelurile de asistenta medicala (cu exceptia structurilor specifice pentru urgenta prespitaliceasca si spitaliceasca);
  • Sumele aferente coplatii vor constitui, in totalitate, venituri ale furnizorilor de servicii medicale;
  • Dupa plafonul de maxim 600 lei/an, un pacient nu va mai achita coplata;
  • Documentul justificativ prin care se face dovada coplatii serviciilor medicale este "tichetul moderator pentru sanatate"
  • Atingerea plafonului de 600 lei trebuie documentata de fiecare pacient prin colectarea "tichetului moderator de sanatate" de la fiecare furnizor de servicii medicale, astfel incat pacientii sa fie stimulati sa le solicite de la furnizorii de servicii de sanatate. Dupa atingerea plafonului de 600 lei pe pacient, nu se mai plateste contributie personala la serviciile cu coplata.
  • Se propune, totodata, ca persoanele juridice sa poata acoperi pentru salariati cheltuielile cu coplata, in limita a 600 lei/an.
  • Sumele platite de asigurat reprezentand coplata sunt asimilate primelor de asigurari voluntare de sanatate si sunt deductibile, conform legislatiei financiar-fiscale.

25/03/2010
Sursa: Televiziune-medicala.ro


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii