Trimite unui prieten Printeaza pagina

FamilyClinic - o abordare moderna de ingrijire a familiei

FamilyClinic, cea mai noua clinica din zona de nord a Bucurestiului, isi deschide oficial portile, sub sloganul "FamilyClinic - Because we care!".

Lansata ca raspuns la necesitatea resimtita in nordul Bucurestiului, in ceea ce priveste oferta de servicii medicale, FamilyClinic este localizata pe cea mai cunoscuta artera din Pipera - Erou Iancu Nicolae. FamilyClinic ofera servicii medicale integrate pentru intreaga familie, venind cu o abordare moderna a serviciilor private de sanatate din Romania. Punand accentul pe serviciile de pediatrie, FamilyClinic se adreseaza intregii familii cu servicii care includ atat preventia, cat si tratarea afectiunilor, intr-un mediu cald, confortabil si orientat catre nevoile familiei.

FamilyClinic a luat nastere in urma analizei atente a capacitatii existente de a oferi servicii medicale in zona rezidentiala de nord. Reprezinta rezultatul punerii in practica a viziunii celor trei fondatori, Andrew Prelea, Dan Popescu si Daniela Taropa, despre modul in care trebuie abordate serviciile private de sanatate.

Planul initial de investitie se ridica la aproximativ un milion de euro, infuzie de capital care se realizeaza in doua etape pana la sfarsitul anului 2011. Prima etapa a fost finalizata si se refera la investitii in vederea atingerii scopurilor initiale: amenajarea si dotarea clinicii cu echipamente medicale, integrarea in acest proiect de personal medical calificat, definirea serviciilor, crearea unui sistem eficient de realizare a actului medical. A doua etapa planificata pana la finele anului consta in investitii suplimentare in echipamente, cat si in extinderea serviciilor oferite, in mod particular, prin dezvoltarea unui centru intern de imagistica.

"In completarea echiparii clinicii cu aparatura medicala moderna, dorim sa integram cat mai multe servicii sub un singur acoperis. Astfel, oferim posibilitatea pacientilor nostri sa aiba in proximitate o clinica cu competente cat mai complete de diagnostic si tratament, iar acest centru de imagistica va intregi sfera serviciilor noastre.", puncteaza Daniela Taropa, Director Medical.

Clinica are o suprafata de peste 650 mp, este desfasurata pe doua niveluri, ofera servicii medicale pentru mai mult de douazeci de specialitati, dispune de 11 angajati permanent si peste 50 de medici colaboratori, care acopera o intreaga gama de servicii medicale de specialitate, tuturor celor care apeleaza la serviciile clinicii.

"Ne dorim sa devenim clinica preferata a familiior care apreciaza servicii medicale particularizate pe nevoile fiecarui pacient. De aceea, calitatea serviciilor noastre porneste de la principiul ca marile idei si rezultate se realizeaza prin devotament si profesionalism si mai ales prin pasiunea prin care echipa este motivata sa o aduca proiectului.", adauga Dan Popescu, actionar FamilyClinic.

Pentru primul an de activitate, oficialii companiei estimeaza un numar de 10.000 pacienti. Veniturile clinicii, prognozate pentru aceeasi perioada, vor fi de aproximativ 300.000 euro.

Ca si strategie de abordare a publicului tinta, in conditiile in care piata serviciilor medicale s-a extins si diversificat in ultima perioada, FamilyClinic isi propune, ca obiectiv principal, apropierea de pacient printr-o abordare care sa depaseasca bariera clasica a relatiei medic-pacient. Viziunea FamilyClinic, in ceea ce priveste satisfactia clientilor, porneste de la alocarea timpului adecvat unei consultatii, calificarea si profesionalismul medicilor, pana la utilizarea echipamentelor de ultima ora si - nu in ultimul rand, crearea unei ambiante primitoare.

"Date fiind cerintele specifice publicului nostru tinta, am creat pachete de sanatate pe categorii de varsta si patologii particulare. Pachetele construite se pot adresa fie nevoilor individuale, de exemplu o evaluare anuala a starii de sanatate, fie grupelor de nevoi, cum ar fi: scoli si gradinite, fie categoriilor distincte: femei insarcinate, nou nascuti, adolescenti etc. In realizarea pachetelor de servicii dedicate zonei de corporate, tinem cont de cerintele specifice ale grupului de indivizi vizati. Ca sa exemplific, cand ne-am gandit la ceea ce putem oferi unui executiv, caruia i se adreseaza aceste servicii, am avut o dubla abordare, atat din perspectiva profilaxiei si patologiei, cat si din perspectiva atentiei si eficientizarii timpului.", completeaza Andrew Prelea, actionar FamilyClinic.

FamilyClinic se prefigureaza ca o solutie de succes pe piata serviciilor medicale premium, prin faptul ca isi propune sa implementeze abordari originale si personale in relatia medic-pacient, coroborate cu acte medicale de calitate si utilizarea tehnologiilor de ultima ora.

Despre FamilyClinic

FamilyClinic a aparut la sfarsitul anului 2010, ca o necesitate evidenta in ceea ce priveste serviciile de sanatate premium, in acord cu cerintele medicinei actuale internationale private, servicii care sunt adresate, in special, persoanelor rezidente in zona de nord a Bucurestiului.

Investitia initiala se ridica la aproximativ un milion de euro. Clinica ofera serviciile a peste 20 de specialitati si dispune de echipamente moderne, care completeaza cu succes demersul diagnostic si actul terapeutic.

Planurile de viitor vizeaza extinderea geografica atat pe plan national, cat si regional (Balcani).

13/06/2011
Sursa: Stirimedicale.ro


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii