Trimite unui prieten Printeaza pagina

Gutuiul

Gutuiul, originar din insula Creta si Asia de Sud-Vest, era foarte raspandit in jurul anticului Sidon, oras infloritor al Feniciei. In Grecia antica, gutuile erau considerate fructele zeitei Venus, tinerele casatorite trebuind sa guste din ele inainte de a pasi pragul camerei nuptiale, pentru a pune casnicia sub protectia frumoasei zeite. Gutuiul se cultiva cu 4000 ani in urma.

PRINCIPALII CONSTITUENTI

Gutuile contin 70-72% apa, 7-8% zaharuri, 0,5% protide, acizi organici, tanine, pectine, cantitati mici de grasimi, saruri minerale de Fe, Ca, P, K, Cu, Mg, S etc., vitaminele A, B, C si PP. Semintele contin 20% substante mucilaginoase si amigdalina.

RECOMANDARI TERAPEUTICE

Intern. Pulpa fructului are proprieti astringente puternice, gutuile fiind indicate ca antidiareice. De asemenea, se recomanda ca antihemoragice in hemoptizii, hemoroizi, hemoragii uterine. Gutuile se recomanda si ca antivomitiv in vomismente cronice. Semintele sunt recomandate ca remediu pectoral in tuse, bronsita, raguseala.

Extern. Proprietatile astringente combinate cu cele emoliente justifica utilizarea lor sub forma de gargarisme in laringite, faringite, amigdalite, stomatite, in tratamentul hemoroizilor, eczemelor, arsurilor etc.

Semintele sunt recomandate si ca adjuvante in calmarea iritatiilor pielii si ale sanilor, ca si in tratarea crapaturilor mainilor, a degeraturilor, in eczeme, arsuri, conjunctivite, hemoroizi inflamatorii.

Cosmetica. Semintele de gutui se utilizeaza pentru hidratarea tenurilor uscate si curatarea celor patate.

MOD DE INTREBUINTARE

Consumul fructelor ca atare sau al unor produse obtinute din acestea (suc, sirop, jeleu) si ca mancare preparata sub forma de diferite feluri culinare.

Infuzie pectorala din seminte, o lingurita la o cana, cate doua cani pe zi.

Macerat la rece din o lingurita de seminte la o cana timp de 2-4 ore, pentru lotiuni sau comprese contra iritatiilor pielii si in cosmetica.


Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii