Trimite unui prieten Printeaza pagina

Aftele si amigdalite

Aftele sunt mici exulceratii galbui, rotunde sau ovale, de marimi variate, inconjurate de un halou rosu, urmand dupa o vezicula (de origine mai rar bacteriana, mai frecvent virotica), situate pe mucoasa bucala, faringiana sau genitala. Se insotesc de senzatia de usturime sau de arsura.

Amigdalita reprezinta o afectiune inflamatorie, congestiva sau purulenta a amigdalelor.

Fitoterapia recomanda, ca terapie adjuvanta, infuzii preparate din plante ce contin chamazulene, uleiuri esentiale cu spectru antibacterian si taninuri.

Flori de Musetel

  • Infuzie, preparata din 2 linguri de flori la 100 ml apa. Cu aceasta infuzie se poate face fie gargara, fie clatirea cavitatii bucale, timp de minimum cinci minute.

Frunze de Salvie

  • Infuzie, preparata din 2 lingurite planta la 100 ml apa. Efectul creste prin adaugarea in parti egale de pulbere de radacina de Cerentel. Se poate face fie gargara, fie clatirea repetata a gurii cu infuzia astfel preparata.

Busuioc

  • Infuzie, preparata din 2 linguri de planta uscata la 100 ml apa, cu care se clateste gura de cel putin 5 ori pe zi, in reprize a cate 5 minute.

Sulfina

  • Infuzie, preparata din 2 lingurite de planta la 100 ml apa, pentru clatirea repetata a gurii.

Un remediu fitoterapeutic foarte vechi si din pacate putin utilizat in prezent, dar foarte eficient este ,,Mierea de Trandafir". Metoda de preparare, a acestui remediu fitoterapeutic, cu adevarat miraculos, in special pentru tratamentul aftelor si micozelor bucale ale sugarilor si copiilor, este urmatoarea:

Flori de Trandafir 100 g
Glicerina 10 g
Alcool q.s. (cat cuprinde)
Apa q.s.
Miere q.s.

Mod de preparare: Se umecteaza 100 g flori de Trandafir cu un amestec de 8 ml alcool de 90 grade si 40 ml apa. Se pastreaza in vas inchis timp de 24 ore. Se adauga inca 100 ml amestec apa-alcool in proportie de 1:1 si se pune la macerat tot intr-un vas inchis, timp de alte 24 ore.

Dupa filtrare si stoarcere prin tifon se adauga lichidului rezultat 10 ml glicerina (de uz intern) si se mai tine pe baia de apa inca 30 minute. Dupa o noua filtrare, lichidului rezultat i se adauga 90 g miere de albine.

Trebuie sa rezulte un lichid limpede, brun roscat, de consistent siropoasa, cu gust aromatic si usor astringent.

Exista totusi un mod de preparare a ,,Mierii de Trandafir" si in casa, mult mai simplu si anume:

Se prepara un decoct din 100 g petale de Trandafir la 400 ml apa, care se fierb la foc domol sau pe baia de apa intr-un vas acoperit, timp de 15 minute. Dupa filtrare, lichidului rezultat i se adauga 650 g miere. Respectand raportul dintre cantitati, se pot prepara 1/2, 1/4 sau 1/10 din aceasta formula. Modul de administrare este simplu si consta in badijonarea cavitatii bucale, de trei ori pe zi.

In amigdalite se recomanda "gargara" cu infuzii preparate numai din flori de Musetelsau din frunze de Salvie, dar, pentru potentarea efectului terapeutic, ele se asociaza in parti egale.

Se mai recomanda:

Rizom de Cerentel

  • Decoct preparat din 2 lingurite rizomi la 100 ml apa, cu care se face gargara in mod repetat.

Flori si frunze de Nalba de cultura

  • Infuzie, preparata din 2 lingurite la o cana de apa
  • Macerat la rece, din radacina de Nalba mare , preparat din 2 lingurite la 200 ml apa, cu care se face gargara

In toate afectiunile cavitatii buco-dentare insotite de leziuni ale mucoaselor se vor evita mancarurile picante, iritante si condimentele obisnuite.


Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii