Trimite unui prieten Printeaza pagina

Un diagnostic corect creste rata de curabilitate a cancerului la copii

Numerosi reprezentanti mass-media au raspuns invitatiei lansate de Asociatia P.A.V.E.L de a participa la conferinta de presa privind semnele de alarma pentru depistarea timpurie a cancerului la copii. Acestora li s-au alaturat si alti invitati printre care reprezentanti ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Asociatiei Hands Across Romania, Asociatiei Bolnavilor de Cancer Phoenix, precum si administratorul Casei Parintilor P.A.V.E.L.

Speakerii invitati la eveniment au fost conf. dr. Monica Dragomir, seful sectiei de Oncologie Pediatrica a Institutului Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu", dr. Anca Colita, medic oncopediatru in cadrul Spitalului Clinic Fundeni si Olga-Rodica Cridland, presedinte Asociatia P.A.V.E.L.

In cadrul evenimentului au fost prezenti si cativa tineri care au reusit sa supravietuiasca cancerului si care au dorit sa impartaseasca celor prezenti in sala de conferinte povestea lor de viata. Vladimir Nichita, Raluca Tanase si Iulia Branistareanu sunt tineri care s-au vindecat de cancer si care au invatat din experienta diagnosticarii cu aceasta afectiune ca orice copil merita sa lupte pentru viata lui si sa creada pana la capat in posibilitatea de a se insanatosi.

Conferinta de presa "Semnele cancerului la copii" face parte dintr-o campanie care urmareste cresterea nivelului de receptare si cunoastere de catre parinti, medici pediatri si alti specialisti din domeniul ingrijirii sanatatii, precum si de catre public in general, a semnelor de avertizare si simptomelor cancerului la copii, in vederea unei diagnosticari cat mai rapide a bolii.

Speakerii prezenti la eveniment au atras atentia asupra importantei depistarii timpurii a cancerului pediatric evidentiind principalele semne prin care acesta se poate manifesta: tumora sau umflatura in zona abdomenului, gatului, toracelor sau membrelor, adenopatii, paloare, astenie, scaderea ponderala constanta, scaderea randamentului scolar, durere osoasa sau articulara.

Conf. dr. Monica Dragomir a abordat tema: "Cancerul la copii si tineri - semne pentru depistarea timpurie si recomandari". Potrivit domniei sale, cancerul la copii este rar intalnit reprezentand doar 2% din toate cancerele. Cauza cancerului la copil este intotdeauna o mutatiegenetica. Exista copii care se nasc cu modificari genetice, prezente in toate celulele organismului, care predispun la aparitia anumitor forme de cancer. Totodata, unii copii dezvolta un cancer consecutiv unei mutatii genetice dobandite. Un medic de familie sau pediatru poate intalni in activitatea de o viata, doar cateva cazuri de cancer la copii. Conf. dr. Monica Dragomir a subliniat ca in momentul de fata nu exista un Registru National de Cancer. Totusi, in Romania exista 500 de cazuri noi pe an si 5000 de pacienti cu boala in evolutie sau remisiune.

Multe cazuri de cancer la copii sunt diagnosticate prea tarziu. Un nivel scazut de cunoastere si de educatie despre primele semne de alarma si simptomele cancerului are ca rezultat trimiterea cu intarziere la specialisti, medici oncologi sau hematologi pediatri. In ceea ce priveste tipurile de cancer care ii pot afecta pe copii, cel mai des intalnite sunt leucemiile (cancerele sangelui), responsabile pentru peste 24% din cazurile diagnosticate de cancer. Alte cancere mai des intalnite la copii sunt cancerele la creier, ochi, rinichi, cancerele sistemului limfatic si cancerele la os. Depistarea poate fi foarte dificila, intrucat simptomele specifice cancerului sunt aceleasi cu ale unei boli mai putin grave. De aceea, informarea corecta in privinta acestei boli este cel mai important pas in descoperirea timpurie a acestei afectiuni si tratarea ei corecta.

"Leucemiile acute sunt boli cu o evolutie agresiva, diagnosticul in cazul acestora putand fi pus in circa 5-6 saptamani. Afectiunile pot fi fatale daca medicii nu intervin. Este necesar accesul la investigatiile performante, investigatii care la momentul actual, in Romania, sunt posibile intr-un mod limitat. Un diagnostic corect, insa, va acorda pacientului sansa de a fi tratat si de a atinge ratele de curabilitate din strainatate", a declarat dr. Anca Colita, medic oncopediatru in cadrul Institutului Clinic Fundeni. Totodata. Doamna doctor Anca Colita a subliniat ca este necesara si o sustinere din partea Ministerului Sanatatii.

In acest sens, Conf. dr. Monica Dragomir a adaugat ca "sumele necesare pentru tratamentul cancerului la copii sunt infime comparativ cu cele vehiculate in sistemul sanitar romanesc. Trebuie sa existe o vointa dublata de accesul la factorii de decizie".

Presedintele Asociatiei P.A.V.E.L, doamna Olga Rodica Cridland a prezentat in cadrul evenimentului un sumar al campaniei pe care Asociatia a derulat-o in scopul sensibilizarii medicilor si opiniei publice cu privire la cancerul la copii. Campania de constientizare a constat din seminarii, conferinte, comunicate de presa, materiale difuzate pe internet si prin alte mijloace de comunicare identificate, specifice organizatiilor comunitare. In judetele vizate de acest proiect (Arges, Buzau, Giurgiu si Valcea) s-au organizat seminare pentru pediatri si reprezentanti ai comunitatii. Seminariile au fost sustinute de catre: Conf. Dr. Monica Dragomir (seminariile din Giurgiu si Buzau) si Dr. Silvia Ilie, oncolog (seminariile din Campulung Muscel, Curtea de Arges si Rm.Valcea).
Presedintele Asociatiei P.A.V.E.L., Olga-Rodica Cridland a atras atentia asupra impactului puternic, atat psihic cat si emotional, pe care il are cancerul atat in cazul pacientilor diagnosticati, respectiv copii si tineri, cat si pentru parintii acestora, dar si asupra costurilor de tratament pe care multe familii nu le pot suporta decat cu ajutorul Asociatiei P.A.V.E.L.
Conferinta de presa "Semnele cancerului la copii" a urmarit extinderea accesului la informatii cu privire la diagnosticarea precoce a cancerului la copii. Pe termen lung, se doreste depistarea timpurie a cazurilor de cancer la copii si reducerea semnificativa a numarului acestora.

12/11/2010
Sursa: Stirimedicale.ro


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii