Trimite unui prieten Printeaza pagina

Practicile ortodontiei functionale, ale preventiei si noile tehnici de tratament ale caninului...

Practicile ortodontiei functionale, ale preventiei si noile tehnici de tratament ale caninului inclus - temele principale ale Intalnirii Mondiale a Ortodontilor Francofoni.

Specialisti in ortodontie din toate tarile francofone participa in aceste zile la cea de-a patra intalnire internationala a specialitatii, eveniment ce are loc, in perioada 8-11 septembrie 2011, la JW Mariott Grand Hotel din Bucuresti. Intalnirea este organizata de Asociatia Romana de Ortodontie si Societatea Nationala de Ortopedie Dento-Faciala, in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila si Societatea Francofona de Ortodontie.

In prima zi a Intalnirii Mondiale a Ortodontilor Francofoni, viitorii ortodonti, studenti ai Facultatii de Medicina Dentara Bucuresti, dar si de la alte universitati din spatiul francofon, au beneficiat, in cadrul unui proiect cu finantare europeana, de un curs gratuit sustinut de nume mari ale ortodontiei precum Prof. Andre J. Horn, Presedinte al Societatii Franceze de Ortopedie Dento-faciala, sau Prof Alain Latrou, profesor in cadrul Universitatii Descartes Paris.

Cea de-a doua zi a conferintei a adus in prim-plan noutatile din domeniul ortodontiei, temele alese pentru aceasta intalnire starnind un real interes printre participantii de marca prezenti in sala.

"Temele alese pentru acest congres deosebit de interesant sunt reprezentate in primul rand de practicile ortodontiei functionale, ale preventiei - avem expuneri despre preventia la copilul mic, vom vorbi despre canin si este interesant sa vorbim despre canin in Romania, avem, de asemenea, teme si despre organizarea pluridisciplinara sau despre reconstructia ortodontica, protetica la adult. Deci avem teme foarte importante, teme majore, pe care le-am ales pentru aceasta intalnire a ortodontiei francofone", a precizat Prof. Andre J. Horn.

Prezentarile au inclus module stiintifice care acopera subiecte de mare actualitate, unde progresele au fost deosebite, precum: asimetriile si situatiile de colaborare dintre ortodont si chirurg, tema condusa de Prof. Dr. Alexandru Bucur; caninul inclus, o provocare pentru ortodontie, si cele mai noi tehnici de tratament; tratamentele interdisciplinare.

Evenimentele prilejuite Intalnire Mondiala a Ortodontilor Francofoni continua sambata, 10 septembrie, cu Gala Francofoniei, care se va desfasura la Palatul Parlamentului, iar duminica, 11 septembrie, participantii vor experimenta, in cadrul evenimentului francofon, o seara cu specific romanesc.

Manifestarea internationala se desfasoara sub inaltul patronaj al primarului capitalei, Prof. Univ. Dr. Sorin Oprescu, al rectorului Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti - Prof. Univ. Dr. Florian Popa, al presedintelui Academiei Romane de Stiinte Medicale, Acad. Prof. Univ. Dr. Laurentiu Mircea Popescu, precum si a directorului Agentiei Universitare a Francofoniei, doamna – Liliana Ramarosoa.

Evenimentul are ca obiectiv principal "dezvoltarea durabila a specialitatii de ortodontie si ridicarea nivelului profesional pentru colegii de breasla din Romania, dar si din celelalte tari participante", a precizat Prof. Dr. Dragos Stanciu, Decanul Facultatii de Medicina Dentara Bucuresti si Presedinte al Congresului.

Intalnirile Ortodontilor francofoni s-au nascut in anul 2005 la ideea Societatii Franceze de Ortopedie Dento-Faciala, condusa de catre Profesorii Andre Horn, Claude Chabre si Pierre Planche. In traditia francofona romaneasca se inscrie invatamantul ortodontic teoretic si practic, asociat numelui medicului Andre Horn, Profesor Asociat al Universitatilor de Medicina din Bucuresti si Cluj si al lui Pierre Planche, Profesor Asociat al Universitatii de Medicina din Iasi, care au contribuit la dezvoltarea acestei specialitati in Romania, aducand cele mai noi tehnici de tratament ortodontic, pentru a sustine legatura francofona.

Un scurt film testimonial al celei de-a patra Intalnire Mondiala a Ortodontilor Francofoni poate fi accesat la adresa: http://www.exploremedicinetv.com/video-congres-ortodontie.html

09/09/2011


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii