Trimite unui prieten Printeaza pagina

Noi reglementari privind acordarea concediilor medicale

Incepand de luna viitoare, Ministerul Sanatatii va modifica sistemului de acordare a concediilor medicale.

Noul sistem prevede introducerea unor mijloace mai eficiente de verificare a modului de acordare a concediilor medicale si dublarea cuantumului amenzilor pentru eliberarea certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori, in afara conditiilor legale.

Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sanatatii urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel incat de acestea sa poata beneficia numai cei care au intr-adevar nevoie de ingrijiri medicale.

"Din punctul meu de vedere ceea ce se intampla in Romania astazi in domeniul acordarii concediilor medicale intrece orice masura a bunului simt. Din pacate, cei afectati sunt tot bolnavii, cei pe care lipsa de corectitudine a unora dintre semenii nostri ii priveaza de serviciile medicale de care au nevoie. Orice concediu medical acordat nejustificat si folosit abuziv reduce sumele alocate tratamentului pacientilor intr-adevar bolnavi.Dorim sa reducem abuzurile in acordarea si folosirea concediilor medicale", a declarat ministrul CSEKE Attila.

"Este inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate sa fie cheltuit pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fara justificare. De exemplu, suma platita in 2009 pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce inseamna dublarea cheltuielilor fata de anul 2006 cand s-au platit 482 milioane de lei. Am avut judete, ca Neamt sau Giurgiu, unde s- au inregistrat cresteri si de 4 ori la eliberarea certificatelor. Tot anul trecut, au fost eliberate in jur de 2 700 000 certificate, si aici nu sunt raportate datele din Bucuresti, Maramures si Casa Transporturilor. Haideti sa facem socoteala a ceea ce inseamna 2 700 000 certificate eliberate la un numar de aproximativ 5 000 000 de angajati cati are in prezent Romania. Prin acordarea, nejustificat, a unor concedii medicale ii privam chiar pe cei care au nevoie de ingrijiri medicale", a mai adaugat Ministrul Sanatatii dupa sedinta de guvern.

Astazi, la propunerea ministrului Sanatatii, Guvernul Romaniei a aprobat Ordonanta care modifica OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate.

In premiera, actul normativ prevede masuri care dau posibilitatea autoritatilor sa verifice daca persoana care a solicitat concediul medical necesita, intr-adevar, ingrijiri medicale. Astfel, platitorii de indemnizatii, adica angajatorii sau, dupa caz, casa de asigurari de sanatate pot sa verifice daca pacientul tratat in regim ambulatoriu se afla, bolnav, la domiciliu sau la resedinta aleasa in orele in care nu se afla la unitatea sanitara pentru tratament. Verificarile la domiciliu se vor face de catre reprezentanti ai platitorilor de indemnizatii si ai politiei, dupa caz.

In situatia in care beneficiarul de concediu medical nu se afla la domiciliu, acesta nu va primi indemnizatia de asigurari sociale aferente concediului medical.

De asemenea, in noul sistem creste cuantumul amenzilor pentru cei care nu respecta prevederile legale in acordarea concediilor medicale. Astfel, refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor, calculul si plata eronate a acestora se vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2 500 lei si 5 000 lei, dublu fata de cuantumul prezent. Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare se va sanctiona cu amenzi cuprinse intre 5 000 lei si 10 000 de lei. Reprezentantii caselor de asigurari de sanatate vor avea obligatia de a verifica modul de eliberare a acestor certificate.

Ministerul Sanatatii estimeaza ca aplicarea noilor prevederi va duce la reducerea cu 20% a cheltuielilor prin diminuarea numarului de certificate medicale eliberate si la economii in valoare de aproximativ 142 304, 6 mii lei in acest an si peste 189 739, 5 mii lei, anual, in urmatorii 4 ani la bugetul Fondului National Unic de Asigurari de Sanatate.

Actul normativ prevede si exceptii. Sunt o serie de afectiuni exceptate, pentru care se acorda certificate de concediu medical pentru perioade stabilite, altele decat cele care se incadreaza la afectiunile comune. Astfel, durata concediilor pentru tuberculoza, neoplazii, SIDA, a concediilor pentru sarcina si lauzie, ingrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de munca si pentru carantina, precum si pentru risc maternal nu diminueaza numarulzilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afectiuni.

Prin Ordin de ministru in perioada urmatoare se vor realiza modalitatile de aplicare ale noilor prevederi. Astfel, vor fi specificati pasii pe care trebuie sa ii urmeze pacientul pentru a beneficia de concediu medical, dar si obligatiile autoritatilor.

CE TREBUIE SA FACA PACIENTUL - CAZ CONCRET

Pacientul se prezinta la medicul de familie pentru a obtine un concediu medical atunci cand este in incapacitate temporara de munca.

Medicul prescriptor elibereaza certificatul medical si solicita acestuia sa semneze o declaratie pe propria raspundere, aceasta fiind o conditie obligatorie pentru eliberarea concediului medical.

Declaratia pe propria raspundere cuprinde numele si prenumele beneficiarului de concediu medical, CNP-ul acestuia , unitatea angajatoare si functia pe care o ocupa. Prin aceasta pacientul declara ca este de acord cu urmatoarele :

- sa anunte angajatorul cu privire la incapacitatea de munca in termen de 24 de ore de la obtinerea certficatului de concediu medical precum si datele medicului
- sa indice adresa de resedinta aleasa pe toata perioada concediului medical
- sa fie prezent la adresa indicata cu exceptia situatiilor justificate cu documente medicale pentru efectuarea de tratament medical ca poate fi vizitat, la adresa indicata, de persoanele indrituite de lege, in intervalele orare 08.00-11.00; 12.00-17.00 si 18.00-20.00.

Tot in aceasta declaratie beneficiarul concediului medical semneaza ca este de acord ca in cazul nerespectarii conditiilor de mai sus, sa respecte rigorile legii.

In declaratia pe proprie raspundere medicul prescriptor va mentiona daca exista vreun tratament care impune parasirea domiciliului sau a adresei indicate.

CE OBLIGATII AU AUTORITATILE

Platitorul indemnizatiei de asigurare fie, angajatorul in primele 5 zile sau casa de asigurari de sanatate dupa a cincea zi, va putea solicita medicului prescriptor de concediu medical o copie "conforma cu originalul" a declaratiei date de beneficiar.

Copia declaratiei se va ridica de catre platitorul de indemnizatie de asigurare de sanatate in baza unei imputerniciri date de conducatorul institutie care plateste indemnizatia de asigurare de sanatate respectiv de conducatorul institutie unde este angajat beneficiarul concediului medical in primele 5 zile si casa de asigurari de sanatate dupa cele cinci zile.

Reprezentantii platitorului insotiti de un reprezentant al politiei, daca este cazul, se deplaseaza la adresa indicata in declaratie de pacient si verifica din usa domiciliului prezenta acestuia dupa ce il legitimeaza.

Precizam fapul ca cei care vor verifica nu intra in locuinta sau resedinta asiguratului decat cu acordul acestuia. Nu dorim sa facem perchezitii la domiciliu, ci o verificare a respectarii de catre pacient a recomandarilor facute de medicul prescriptor.

Dupa verificare reprezentantii platitorului si beneficiarul concediului medical incheie un proces verbal in care se mentioneaza daca pacientul a fost prezent la data efectuarii verificarilor. Verificarea prezentei asiguratilor nu va afecta drepturile si libertatile cetatenesti garantate prin Constitutia Romaniei.
in cazul absentei asiguratului de la domiciliu, reprezentantul platitorului si al politiei, intocmesc procesul verbal in care vor face mentiune cu privire la aceasta. Acest proces verbal se va comunica asiguratului.

In situatia in care se constata absenta de la domiciliul ales, platitorul poate sista plata indemnizatiei de asigurari de sanatate incepand cu data intocmirii procesului verbal.

Angajatorul are obligatia, din a 6 zi, sa anunte casei de asigurari de sanatate lista cu persoanele aflate in incapacitate temporara de munca si sa transmita acesteia copiile pe care le are a declaratiilor date de persoanele aflate in incapacitate temporara de munca.

Sursa: Televiziunea-medicala.ro


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii