Trimite unui prieten Printeaza pagina

Agentia Europeana si presedintia belgiana a UE arata modul in care securitatea lucrarilor de mentena

Agentia Europeana si presedintia belgiana a UE arata modul in care securitatea lucrarilor de mentenanta poate salva vieti.

Cu statistici care indica faptul ca intre 10 si 15% din totalul accidentelor fatale produse la locul de munca in Europa sunt asociate operatiunilor de mentenanta, Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca (EU-OSHA) si-a unit fortele cu presedintia belgiana a UE pentru a gazdui astazi la Bruxelles o conferinta care sa arate modul in care securitatea lucrarilor de mentenanta poate spori standardele privind sanatatea si securitatea la locul de munca.

Conferinta "Mentenanta: sa o realizam in conditii de securitate" coincide cu lansarea raportului EU-OSHA, Securitatea lucrarilor de mentenanta in practica care prezinta strategiile-cheie pe care intreprinderile ar trebui sa le adopte pentru a preveni riscurile legate de mentenanta. Directorul EU-OSHA, Dr. Jukka Takala, a afirmat ca "aceste strategii includ asigurarea angajamentului conducerii fata de o cultura de securitate si de prevederea unor proceduri clare de lucru, implicarea lucratorilor in securitate, desfasurarea unei evaluari a riscurilor si formarea in materie de securitate, precum si punerea in aplicare a unor masuri preventive". Raportul prezinta in detaliu exemple de bune practici in ceea ce priveste securitatea lucrarilor de mentenanta, inclusiv pe cel al atelierelor Air France de mentenanta a motoarelor, care dispun, in prezent, de un simulator pentru identificarea problemelor de securitate, ergonomie sau fabricatie in faza de proiectare.

Conferinta nu va cuprinde doar o serie de ateliere, discutii in jurul unei mese rotunde si reuniuni ale expertilor, ci va recunoaste, de asemenea, angajamentul pentru securitatea lucrarilor de mentenanta al Partenerilor oficiali ai campaniei EU-OSHA "Locuri de munca sigure si sanatoase". Din randul partenerilor fac parte numeroase corporatii si asociatii din sectorul public si privat, inclusiv unele dintre cele mai cunoscute companii din Europa.

In cadrul conferintei, antreprenori si experti in SSM din intreaga Europa vor impartasi opinii privind cele mai bune practici vizand sporirea securitatii operatiunilor de mentenanta, indiferent daca sunt reprezentanti ai guvernului, ai marilor corporatii sau ai IMM-urilor. De exemplu, unul dintre ateliere, intitulat "Securitatea lucrarilor de mentenanta prin proiectare", va aborda problema reducerii numarului de accidente printr-o mai buna proiectare si planificare a activitatii si a locurilor de munca, precum si prin utilizarea tehnologiilor moderne.

25/11/2010
Sursa: Stirimedicale.ro


Sfaturi sanatoase

Evita deshidratarea

Nu trebuie sa astepti pana ti se face sete pentru a te hidrata. Solutia cea mai potrivita este sa bei apa pe tot parcursul zilei pentru a preveni deshidratarea.

vezi urmatorul sfat!

Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii