MICONAFT, crema
Substanta activa: Tolnaftatum
Producator: Europharm S.A. - Romania
Compozitie: Crema continand tolnaftat 1,00 g, excipienti pana la 100,00 g (glicerina, propitenglicol, acid stearic, ulei de parafina, lanolina anhidra, carbopol 940, trietanolamina, colesterol, nipagin, nipasol, apa distilata).
Actiune: Tolnaftatul este un fungicid activ fata de dermatofitii apartinand genurilor Trichophyton, Microsporum si Epidermophyton. Spectrul sau de activitate cuprinde si agentul etiologic al pitiriazisului versicolor: Pityrosporum versicolor (Malassezia furfur).
Indicatii: - Dermatofitiile pielii glabre numite si epidermofitii: Tinea pedis sau epidermofitia picioarelor, numita si boala atletilor (picior de atlet) deoarece apare in spatiile interdigito-plantare, pe laba piciorului. Tinea cruris sau epidermofitia genitocrurala localizata pe partea superioara a fetei interne a coapsei. Tinea circinata corporis, numita si herpes circinat, localizata pe pielea glabra a trunchiului si membrelor si pe zonele neparoase ale fetei. Tratamentul sistemic asociat este in acest caz inutil.
- Tinea unguium sau onicomicoze dermatofitice (onico-dermatofitoze): reprezinta invazia patului unghiilor cu specii de dermatofiti. Tratamentul sistemic asociat este obligatoriu. - Pitiriazis versicolor
Contraindicatii: Hipersensibilitate la vreuna din componentele cremei.
Nu se pune in contact cu conjunctiva. Nu este eficient in candidomicoze.
Reactii adverse: In absenta unor date privind absorbtia tolnaftatului prin piele, o eventuala trecere in circulatia sistemica nu poate fi exclusa. Tolnaftatul provoaca rareori iritatie sau sensibilizare locala.
Mod de administrare: Crema se aplica in strat subtire, pe zona afectata a pielii si in zona perilezionala,dupa o spalare si uscare atenta a leziunilor. Se repeta aplicatia de 2-3 ori/zi. In cazul onicomicozelor se poate dovedi necesara indepartarea unghiilor bolnave deoarece antifungicele locale patrund foarte greu in lamele unghiale. Se vor lua masuri de igiena corporala si vestimentara corespunzatoare. Durata tratamentului variaza in functie de indicatie. Ea este in general de cateva saptamani. Tratamentul trebuie continuat cateva zile dupa vindecarea aparenta pentru a evita recidivele.
Precautii: Se va aplica cu precautie pe pielea lezata, la sugari si in cazul unor dermatofitii pe suprafetele extinse datorita riscului marit de absorbtie si trecere in circulatia sistemica.
Forma de prezentare: Cutie de carton inscriptionata, continand un tub de aluminiu dublu vernisat cu 40 g crema.