Substanta activa: Prochlorperazinum
Producator: S.C. Sicomed S.A.- Romania
Compozitie: Un comprimat filmat contine maleat de proclorperazina 5 mg si excipienti: nucleu: lactoza monohidrat, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu; strat de filmare: hipromeloza, polisorbat 80, dioxid de titan (E 171), talc, macrogol 6000, tartrazina (E 102), Patent blue V (E131).
Indicatii: - pentru prevenirea si tratamentul varsaturilor de diferite cauze: postoperatorii si postanestezice, in uremie, in boala de iradiere, in gastroenterite, ca si in varsaturile provocate de diferite medicamente
- migrena, vertij Meniere
- schizofrenie si alte afectiuni psihotice
- ca adjuvant pentru tratamentul de scurta durata al starilor de anxietate.
Contraindicatii: - hipersensibilitate la proclorperazina si alte fenotiazine; hipersensibilitate la celelalte componente ale produsului
- coma barbiturica si etilica
- stari de deprimare ale sistemului nervos central (SNC)
- stari de deprimare a hematopoezei
- glaucom
- adenom de prostata
- feocromocitom
Reactii adverse: In timpul tratamentului cu Emetiral pot apare urmatoarele reactii adverse: sedare, somnolenta, tulburari
extrapiramidale (de tip parkinsonian, acatisie, reactii distonice acute, diskinezii tardive), hipotensiune ortostatica, intarzierea ejacularii, fenomene atropinice (uscaciunea gurii, constipatie, tulburari ale vederii, retentie urinara).
Uneori survin tulburari endocrine: impotenta, frigiditate, amenoree, galactoree, ginecomastie, crestere in greutate.
Rareori pot aparea icter colestatic, fotosensibilizare, eruptii cutanate alergice, foarte rar agranulocitoza.
Mod de administrare: Adulti
Ca antiemetic: 1-2 comprimate filmate (5-10 mg) de 2 - 4 ori pe zi
Pentru tratamentul vertijului: 3-6 comprimate filmate (15-30 mg) pe zi, fractionat; dupa cateva saptamani doza se poate reduce treptat la 5-10 mg pe zi
In afectuni psihotice: cate 2 comprimate filmate de 2 ori pe zi timp de o saptamana, apoi se creste treptat pana la 75-100 mg pe zi, in functie de raspuns; pentru anumiti bolnavi sunt suficiente 25-50 mg pe zi, fractionat
In anxietate: un comprimat filmat (5 mg) de 3-4 ori pe zi, nu mai mult de 2 saptamani.
Copii peste 6 ani
Doza este de un comprimat filmat (5 mg) de 2 ori pe zi.
Produsul Emetiral comprimate filmate nu este adecvat folosirii la copii mici.
Varstnici
La batrani se folosesc doze initiale mici, care se cresc treptat in functie de necesitati si toleranta; nu se vor depasi 40 mg pe zi.
Precautii: Este necesara atentie in voma morfinica sau postanestezica, deoarece neurolepticele potenteaza efectele
deprimante centrale ale opioidelor si anestezicelor generate. Folosirea in varsaturile din sarcina nu este recomandabila.
Accidentele alergice, icterele grave (care survin rareori), sindromul malign impun oprirea medicatiei sau, eventual schimbarea neurolepticului cu un antiemetic, de alta structura chimica.
Ateroscleroza avansata si accidentele cerebrovasculare in antecedente impun multa prudenta, din cauza riscului mare de hipotensiune excesiva.
Se impune prudenta la bolnavii cu afectiuni cardiovasculare grave, la care efectul hipotensiv poate fi daunator. Neurolepticele agraveaza parkinsonismul si epilepsia, de aceea utilizarea lor in prezenta acestor afectiuni trebuie facute sub control medical.
La bolnavii cu afectiuni hepatice si renale grave se recomanda prudenta si doze mai mici, considerand posibitatea de acumulare.
Emetiral trebuie folosit cu prudenta in hipotiroidie, miastenia gravis, diabet zaharat.
Sarcina si alaptarea: Deoarece nu s-au efectuat studii controlate la om, fenotiazinele nu sunt recomandate in timpul sarcinii.
Fenotiazinele se excreta in laptele matern si pot produce somnolenta si tulburari motorii extrapiramidale la nou-nascut si sugar. Administrarea in timpul alaptarii nu este recomandata.
Forma de prezentare: Cutie cu un flacon din polietitena a 20 comprimate filmate.